Vorbește despre educație cu o căldură veche…una transmisă din familie.
„Sunt profesoară de 16 ani: 12 ani am predat în mediul rural și de patru ani sunt în oraș, la Buzău. Acum predau limba și literatura română, dar în urmă cu câțiva ani am predat și limba franceză. Am ajuns în educație pentru că este o tradiție de familie, doar că toate rudele mele au mers către real și au devenit profesori de matematică. Eu am fost singura care a mers către română și franceză. Mama reprezintă un model pentru mine; este o eroină care a luptat pentru educația noastră, având resurse financiare foarte mici. Mama iubea limba franceză și mi-a transmis această iubire, consolidată mai târziu, de doamna profesoară din liceu, Iulia Coman.”, povestește Iulia Cristian, profesoară de Limba și Literatura Română la Școala Gimnazială Nr. 11 din Buzău.
A crescut într-o lume în care catedra era uneori percepută ca un zid, iar educația era destul de mult despre reguli. Una dintre rude, cadru didactic, îi spunea mereu: „Între tine și copil există o catedră. Nu trebuie să o depășești. Asta mi s-a părut cumplit, dar, de multe ori, asta vedeam în jurul meu”.
A crezut în acest principiu până a intrat în programele SuperTeach, un pas pe care l-a făcut mai ales pentru oamenii din asociație.
Știu să predau conținutul, dar, dacă nu știu ce nevoi are copilul, ce trăiri are… atunci ce fac, de fapt?
„Cu o parte dintre oamenii din SuperTeach lucrasem deja în alte proiecte și am simțit că trebuie să mă înscriu. Abia apoi am descoperit conținutul, o pedagogie bazată pe apropiere. O abordare în care primează relația dintre profesori, elevi, părinți și managementul școlii. Mi-am dat seama că știu să predau conținutul, dar, dacă nu știu ce nevoi are copilul, ce trăiri are… atunci ce fac, de fapt?”.
Își amintește foarte bine momentul în care a simțit primele schimbări în modul în care reacționează. Este vorba despre un team-building cu colegii, unul în care a aplicat primele instrumente învățate în programele SuperTeach.
„Atunci am conștientizat că greșeala în relația cu unii colegi nu era doar a lor. Aveam și eu partea mea de vină, dar nu o vedeam. Dacă nu aș fi aplicat metodele învățate la SuperTeach, dacă nu aș fi învățat să mă analizez, probabil aș fi continuat pe același drum. Pentru mine, cursul a fost ca un șoc. Am conștientizat că am și eu lipsuri pe care înainte nu le vedeam”.
I-am întrebat pe copii ce așteptări au de la mine. Ne-am planificat testele împreună, chiar de la începutul anului.
Transformarea cea mai importantă s-a produs în clasă. „Relația cu copiii s-a schimbat foarte mult. Nu i-am mai văzut ca pe niște obiecte. M-am întrebat mai des cum îi influențează ceea ce fac, cum se simt, ce își doresc.”
De exemplu, în septembrie 2025, când a preluat din nou clasa a V-a, începutul a fost diferit: cu întrebări, nu cu reguli.
„I-am întrebat ce așteptări au de la mine. Am planificat testele împreună chiar de la începutul anului. Cer feedback la fiecare câteva săptămâni și, dacă văd că ceva nu merge, schimb. Înainte nu făceam aceste lucruri. Dădeam un test pe care îl planificam singură, fără să-i întreb. De asemenea, nu ceream feedback atât de des sau, dacă îl ceream, nu îl tratam cu aceeași seriozitate cu care îl tratez acum”.
De cele mai multe ori, îi vedeam doar ca pe niște copii pe care trebuie să-i învățăm teorii, nu ca pe niște oameni.
A înțeles că un copil nu refuză să învețe pentru că „nu vrea”, ci poate pentru că acasă sunt conflicte, poate că nu a mâncat sau are responsabilități mult prea mari. „La un moment dat le-am dat copiilor să îmi scrie care este visul lor cel mai mare. O fetiță mi-a scris: «Visul meu este ca mama să nu mai consume alcool și să se întoarcă acasă». Câți dintre noi cunoaștem cu adevărat copiii pe care îi avem în față? Noi îi vedem, de cele mai multe ori, doar ca pe niște copii pe care trebuie să-i învățăm teorii, nu ca pe niște oameni. Și cred că, dacă în fiecare școală ar fi mai mulți profesori care ar face cursul de Mentalitate Deschisă și ar înțelege aceste nevoi, copiii s-ar apropia mult mai mult de școală”.
În mediul rural, unde a predat 12 ani, a înțeles ce înseamnă atașamentul și vulnerabilitatea copiilor. „Copiii se lipeau de tine. Dacă te vedeau că îi ajuți, erai ca mama lor de acasă. La oraș, copiii vin din familii care au o situație financiară mai bună, dar și în cazul lor lipsește adesea legătura strânsă cu părinții. I-am întrebat, la un moment dat, pe cei din clasa a VIII-a când au văzut ultima dată un film cu părinții. Unii mi-au spus că niciodată, anul acesta.”
Schimbarea s-a simțit și în relația cu părinții.
„Am avut cursuri și pentru părinți și le-am vorbit despre partea psihologică, despre restabilirea relației dintre profesor și copil. Ei au impresia că profesorul e undeva departe de copil. Dar nu este așa și SuperTeach asta face: creează legături între profesori, copii și părinți, dincolo de teoria de la școală, fără rigiditatea cu care este văzută uneori profesia noastră”, explică profesoara Iulia Cristian.
De ce ar trebui să meargă și alți profesori la cursurile SuperTeach?
“În primul rând, copiii nu mai sunt cei care erau odată. Dacă noi nu ne adaptăm și nu învățăm cum să ne adaptăm noilor generații, se va produce o ruptură și se va întâmpla mai des ce vedem că se întâmplă în unele dintre școli. Copiii sunt revoltați împotriva profesorului, nu mai colaborează. Trebuie să-i aducem către noi. Dar dacă noi nu facem primul pas, copilul niciodată nu va face acest pas. Cred că SuperTeach îi învață, în primul rând, pe profesori să se întoarcă către copii”.
Iulia Cristian este un profesor implicat în multe proiecte extrașcolare: un club de dezbateri, un Media Hub și tabere în care a organizat inclusiv un curs de Mentalitate Deschisă pentru elevi. De asemenea, a înființat o comunitate SuperTeach în Buzău prin care profesorii se întâlnesc si fac schimb de idei.
De ce rămâne în educație?
Când o întrebi ce ar fi făcut dacă nu era profesor, îți răspunde foarte repede:
“Nu mi-am dorit niciodată să fac altceva și nici nu cred că aș putea să fac altceva. De când eram mică, mi-am dorit să fiu în învățământ. Nu cred că aș putea să lucrez într-un domeniu în care să nu am contact cu oamenii. Asta mi-am dorit să fac: să încerc, nu să schimb, ci să ajut copiii”, spune optimistă Iulia Cristian.
