Copiii s-au dus acasă și au spus: «Doamna e jucăușă». Povestea Irinei Vasile, învățătoare cu 33 de ani de experiență

„Copiii s-au dus acasă și au spus «Doamna e jucăușă» pentru că făceam multe activități care semănau cu modul lor de joacă. Acum doi ani, când am preluat clasa pregătitoare, am crezut că mi-am pierdut vocația. Copiii pur și simplu nu mă auzeau. Ajunsesem să ridic tonul pentru că normalitatea lor era să strigi. Mi se părea incredibil că ajunsesem să ridic tonul ca ei să mă audă. Așa că am început să construiesc o relație cu ei, să înțeleg ce le place. S-au deschis când au văzut că fac lucruri la fel ca ei, că mă joc, că râdem. S-au deschis și mai mult când le-am spus că mie îmi place foarte mult ciocolata și i-am întrebat ce le place lor, când le-am spus că m-aș juca și eu pe telefon, dar mă ustură foarte tare ochii și nu am voie. Am aflat ce jocuri le plac și apoi am creat câteva aplicații la clasă din jocurile acelea….așa au început să aibă încredere în mine”, povestește Irina Vasile, învățătoare cu 33 de ani de experiență.

O vocație descoperită la 14 ani 

Irina Vasile și-a dat seama că își dorește să fie învățătoare la 14 ani, când a decis să urmeze Liceul Pedagogic. Ulterior, a urmat Facultatea de Drept și chiar un master în Drept Intern și European în timp ce lucra ca învățătoare și era și mamă. Soțul, care mereu a evidențiat rolul pe care îl are un dascăl în formarea unui adult, dar și propriii copii sunt cei care au ajutat-o să aleagă definitiv educația. A fost o alegere în care timpul petrecut cu copiii – ai ei și ai altora – a cântărit mai mult decât o carieră juridică.

„Cred că îmi place mai mult decât mi-ar fi plăcut în domeniul juridic”, spune Irina Vasile.

Această convingere s-a consolidat mai ales după ce a participat la programe de formare oferite de SuperTeach ori Aspire Teachers care i-au schimbat modul de a lucra cu copiii, dar și modul în care colabora cu colegii și părinții.

Irina Vasile: SuperTeach m-a ajutat să văd mai bine potențialul și frumusețea pe care le putem dezvolta prin educație

„Când s-a lansat SuperTeach, am văzut o nouă direcție. SuperTeach a venit cu mentalitatea deschisă în educație, adică să avem deschidere și înțelegere față de copil, părinte sau coleg, să vedem potențialul și frumusețea pe care le putem dezvolta prin educație. M-a ajutat să stimulez acest potențial bun al copiilor, inclusiv prin relaționarea cu părinții, arătându-le că apreciez ceea ce pot face cel mai bine. Nu toți trebuie să fie perfecți la matematică sau la desen. Stimulând potențialul, le pot deschide calea spre ceea ce le place să facă mai târziu”, explică învățătoarea.

Ce înseamnă “Mentalitate Deschisă”? De la corectarea comportamentelor la construirea relațiilor

Pentru Irina Vasile, această schimbare a fost una profundă: de la profesorul care corectează comportamente la profesorul care construiește relații.

„A avea o mentalitate deschisă înseamnă a construi o relație cu persoana respectivă, a-i înțelege și a-i vedea nevoile, obiectivele. Una dintre nevoile cele mai arzătoare ale copiilor este relaționarea cu colegii. Dacă la școală vorbesc între ei în timpul orei, deranjează. Eu, profesorul, corectez acest comportament cerând liniște. De-asta abia așteaptă pauza. Cum să îndeplinesc nevoia lor de relaționare? Așa am ales să îi organizez în echipe pentru a lucra diverse teme, la diverse materii, pentru că eu îmi ating obiectivele, iar ei rezolvă și înțeleg mai bine ce au de făcut împlinind și nevoia de comunicare între ei. Fac asta chiar și când nu m-am pregătit de dinainte, doar pentru că simt că așa ar fi mai eficient pentru ei. Deci partea de relație este fundamentală. Pentru că în momentul în care ai construit o relație, elevul înțelege ce-i arăți și te ascultă cu altă încredere. Eu acum nu mai am bariere în comunicare. În momentul în care comunic, mă fac înțeleasă și văd acest lucru în special la elevii care ascultau mai puțin și făceau tot felul de năzbâtii. Dar ca să poți să construiești această relație, trebuie să-i vezi. Și când spun „vezi”, e „VEZI” cu majuscule, nu doar vizual, ci în sensul de cunoaștere efectivă”, povestește Irina Vasile.

Lecții construite pornind de la interesele copiilor

Mentalitatea deschisă a schimbat foarte mult modul în care îmi construiesc scenariile didactice, pentru a parcurge cu sens și profunzime conținuturile de învățare din programa școlară. Lecțiile pornesc în special de la interesele copiilor și le corelez cu programa, iar activitățile includ jocuri și dezbateri pentru a le crește încrederea și curajul de exprimare.

Iar rezultatele s-au văzut pentru că elevii ei au dus mai departe aceste competențe.

„Validarea vine după ani. Unii au devenit actori, alții medici sau studenți la universități internaționale importante. Anul acesta, un fost elev m-a invitat la evenimentul de lansare a cărții pe care a scris-o, «Cortina Somnului». Mulți dintre acești foști elevi mi-au spus că prezentările în echipă sau dezbaterile din clasele primare i-au ajutat mai târziu să vorbească în public și să lucreze în echipă”.

Motivația: lumina din ochii copiilor

Într-un sistem cu multe schimbări și lipsuri materiale, motivația Irinei Vasile vine din lumina din ochii copiilor și satisfacția de a-și vedea foștii elevi realizați.

„Mă bucură mult feedbackul pe care îl primesc de la elevi cărora le-am fost învățătoare în urmă cu 20–30 de ani, care vin și își aduc propriii copii la mine în clasă. Și i-am întrebat: «Până la urmă, sunt în vârstă; de ce nu vreți la o învățătoare tânără?». Îmi spun: «Nu, nu. Noi știm de ce vrem la dumneavoastră și nu sunteți chiar așa în vârstă». 

În momentul în care ai un astfel de feedback, ai satisfacții, știi că prin ceea ce faci poți schimba lucrurile în bine, nu pentru toată lumea, dar acolo unde ajungi tu, contează. Pentru mine este validarea unei alegeri potrivite. Și îmi place să rămân în învățământ, este foarte frumos. Când vezi lumina din ochii lor și modul în care te privesc, e minunat. Mie, cel puțin, îmi umple sufletul”, ne spune Irina Vasile.

Irina Vasile este unul dintre cele 1.400 de cadre didactice care au absolvit programul “Mentalitate Deschisă în Educație” desfășurat de SuperTeach.

Alte articole din aceeași categorie

Contează festivitatea de premiere de la final de an școlar? Ce spun patru profesoare

Câți dintre noi îi cunoaștem cu adevărat copiii pe care îi avem în față? Pentru mine, cursul de Mentalitate Deschisă a fost ca un șoc.

Povestea Dianei Sabău: Schimbarea din programul SuperTeach vine cu o provocare mare: să te vezi pe tine